Astăzi, 13 noiembrie, în contextul campaniei de înverzire „Plantează-ți viitorul”, studenții Universității de Stat din Moldova, mânați de dorința de a face un bine naturii și mediului ambiant, s-au mobilizat pentru a susține nobila inițiativă de plantare a copacilor. Tinerii USM-iști, cu ajutorul, susținerea și buna organizare a administrației căminelor studențești și a reprezentanților Departamentului Social al USM, au sădit 60 de puieți de mesteacăn și stejar roșu, creând un mediu frumos și curat pentru locuitorii din preajmă. Copacii au fost plantați pe teritoriul campusului universitar de pe strada Gheorghe Cașu.

Prin această acțiune, USM-iștii au continuat și anul acesta tradiția de a sădi copaci, exprimându-și încrederea că, prin puterea exemplului, pot schimba mentalitatea cetățenilor și pot contribui la educația ecologică a acestora.

Universitatea de Stat din Moldova îi îndeamnă pe toți locuitorii țării să se alăture acestei campanii, pentru a crea împreună o țară curată și sănătoasă atât pentru noi, cei de astăzi, cât și pentru generațiile următoare. Astfel de experiențe ne fac să ne simțim o familie și să ne manifestăm grija pentru planeta care ne ține în viață.

Published sâmbătă, 13 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Anunț: O nouă oportunitate de dezvoltare profesională pentru cadrele didactice care predau discipline juridice!

Predarea disciplinelor juridice în învățământul general și profesional tehnic înseamnă astăzi mai mult decât transmiterea informației. Înseamnă formarea gândirii juridice, a capacității de argumentare și a...

Studenții programului de dublă diplomă USM – Sorbonne, în dialog cu un reprezentant al Ministerului Justiției din Franța

Studenții anilor I și II ai Facultății de Drept, în cadrul programului de dublă diplomă USM – Paris 1 Panthéon-Sorbonne, au participat la o întâlnire de...

Mesajul Rectorului Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, transmis cu ocazia Zilei Profesionale a Lucrătorilor din Învățământ

Dragi profesori, lectori, asistenți universitari și membri ai comunității academice din cadrul Universitatea de Stat din Moldova, Pe 5 octombrie, toate cuvintele de laudă și recunoștință...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​