Biroul AUF de la Chișinău, în parteneriat cu filierele francofone ale universităților membre AUF din Moldova, au invitat tinerii francofoni din țară la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Științelor în limba franceză. Astfel, în perioada 22-26 noiembrie 2021 au fost desfășurate mai multe activități.

În acest context, Filiera Francofonă a Facultății de Drept a USM, a venit cu un îndemn către toți tinerii francofoni de a descoperi farmecul profesiilor sistemului judiciar, de a participa la o simulare de proces, de a-i cunoaște pe studenții talentați și ingenioși de la Facultatea de Drept a USM.

O frumoasă simulare a unui proces care vizează cazul unui jaf a fost înscenată de studenții Filierei francofone în data de 25 noiembrie. Studenții de la anul I și II și-au arătat măiestria timp de o oră atât în fața publicului din sală, cât și a celui virtual, online.

Tinerii au demonstrat o atitudine serioasă, reușind să aplice teoria în practica profesională, demonstrând capacități și atitudine față de simularea unui viitor profesional. 

Tinerii actori-juriști au avut marea onoare să fie asistați de Toma Nadejda, vicepreședinta Curții Supreme de Justiție, președintă a Colegiului Penal al CSJ; Crijanovschi Sergiu, doctor în drept, conferențiar universitar, procuror în Secția reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de Justiție și Ceachir Anatol, avocat, Biroul Asociat de Avocați „CEACHIR, ZAMFIR & PARTENERII”.

Studenții francofoni vor rămâne cu impresii de neuitat despre această primă experiență de integrare profesională.

 Facultatea de Drept a USM adresează mulțumiri Agenției Universitare a Francofoniei pentru inițiativele frumoase și speră într-o perpetuare a tradiției.

Published marți, 30 noiembrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved