Departamentul Drept Penal al Facultății de Drept a USM, a organizat la 1 martie, o lecție publică a cărui scop a fost abordarea aspectelor teoretico-practice ale sistemului național de probațiune și importanța acestuia în contextul justiției penale, oferind o imagine de ansamblu participanților.

Șefa Departamentului Drept Penal, Dorina Gurev, dr. în drept, conf. univ., a subliniat importanța valorificării parteneriatului cu Inspectoratul Național de Probațiune, evidențiind utilitatea dialogului între reprezentanții mediului academic și practicienii în domeniu. În acest sens, Dorina Gurev a evidențiat practica Facultății de Drept de a organiza lecții publice cu implicarea profesioniștilor sistemului de justiție penală care împărtășesc experiența lor studenților și masteranzilor.

Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi, a apreciat promovarea activității serviciului de probațiune la Facultatea de Drept și a subliniat importanța asigurării schimbului de experiență între teoreticieni, practicieni și juriștii în devenire, care ar putea fi și viitori angajați ai sistemului de probațiune. Andrei Iavorschi a făcut și o prezentare a direcțiilor principale de activitate a sistemului, specificând reușitele și provocările întâmpinate.

Augustina Bolocan-Holban, dr. în drept, conf. univ., în cadrul Programului de masterat, Drept penal (120 credite), a specificat că „Probațiunea în Republica Moldova” s-a conturat ca o disciplină distinctă la acest program de masterat, fiind, totodată, analizată și în cadrul Programului de masterat, Drept penal (90 credite), în contextul cursului „Alternativele detenției”. Prin urmare, abordarea este centrată pe tipurile probațiunii prevăzute de lege și activitatea consilierilor de probațiune cu persoanele în conflict cu legea.

Discuțiile în cadrul lecției publice au vizat, în special, masteranzii din cadrul Programului de masterat, Drept penal (120 credite), precum și studenții de la ciclul I, licență, generând anumite concluzii:

  • Importanța diversificării, în continuare, a alternativelor la detenție în legea penală națională;
  • Încurajarea aplicării alternativelor la detenție de către procurori și judecători în privința făptuitorilor minori și adulți;
  • Asigurarea dialogului constant între reprezentanții mediului academic și practicieni pe segmentul justiției penale;
  • Abordarea probațiunii ca instituție juridico-penală atât la ciclul I, licență, cât și la ciclul II, masterat.

Published joi, 3 martie 2022

Anunțuri și Comunicate

ȘCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE UMANISTE DIN CADRUL CONSORȚIULUI NAȚIONAL ADMINISTRAT DE UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

ANUNŢ Se anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul: IMAGOLOGIA LITERARĂ: ȘCOLI, DIRECȚII, METODE elaborată de către studenta-doctorandă IOVU Elizaveta, program de doctorat: 622.03...

Invitație la Seminarul Internațional, organizat de Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației din Republica...

Admiterea la studiile de doctorat în anul universitar 2020/2021

ÎNSCRIEREA candidaților la doctorat se va desfășura în Secția Studii Doctorale în perioada 1 – 13 octombrie 2020 pe adresa: Universitatea de Stat din Moldova (USM), str. A.Mateevici 60, Chişinău...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved