Reprezentanții Facultății de Drept și ai Facultății de Litere a USM vor participa la Forumul internațional al formărilor francofone și posibilităților de angajare pentru tinerii din Republica Moldova care va avea loc la Chișinău, în perioada 25 – 27 mai a.c., în incinta Centrului republican pentru Copii și Tineret ARTICO (bd. Ștefan cel Mare, 169).

Timp de trei zile, profesorii și studenții de la Filiera francofonă a Facultății de Drept și de la cele două departamente de profil ale Facultății de Litere: Departamentul de Lingvistică romanică și Comunicare interculturală și Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică aplicată vor prezenta programele de studii dispensate integral sau parțial în limba franceză și vor organiza ateliere disciplinare pentru a pune în evidență specificul fiecărei formări.

Organizatorii evenimentului – Biroul național al Agenției universitare a Francofoniei (AUF) în Republica Moldova, Alianța franceză din Moldova, Camera de Comerț și Industrie, Campus France Moldova – vor da întâlnire publicului larg lângă standurile care vor fi expuse în holul ARTICO și, mai ales, în cadrul acțiunilor incluse într-un vast program cu participarea actanților din sfera educațională și a reprezentanților mediului de afaceri care înglobează varii activități interactive: ateliere tematice, mese rotunde, cafenea francofonă ș.a.

În acest context, Secția Relații Internaționale a USM și Centrul Universitar Francofon invită studenții și viitorii abiturienți să (re)descopere atât formările francofone din Republica Moldova, cât și numeroasele oportunități de angajare pe care cunoașterea limbii franceze le deschide la nivel local, național și internațional.

Deschiderea oficială este programată pentru 25 mai, ora 11.30.

Intrarea la eveniment este liberă.

Limbile de comunicare: franceză și română.

Programul in extenso poate fi consultat pe pagina evenimentului.

„Forumul Formărilor și Angajabilității Francofone” este organizat cu sprijinul Ambasadei Franței în Republica Moldova și a Institutului Francez de la Paris, inițiativa fiind salutată de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova.

Published vineri, 20 mai 2022

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Litere a USM are un nou decan

Doctorul în filologie, conferențiarul universitar, Adriana Cazacu a fost aleasă în funcția de decan al Facultății de Litere, astăzi, 18 iunie, în cadrul ședinței Senatului Universității...

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved