Crina PLĂCINTĂ, studentă la programul de studii „Traducere și interpretare. Limba franceză și engleză”, din cadrul Departamentului Traducere, Interpretare și Lingvistică aplicată, Facultatea de Litere, a fost desemnată câștigătoarea unei burse pentru stagiile de traducere din limba română în limba franceză. Această bursă, oferită de Agenția universitară a Francofoniei pentru Europa centrală și orientală (AUF ECO), în parteneriat cu Radio France International (RFI) România, reprezintă o realizare remarcabilă pentru studenta noastră.

Bursiera a exprimat entuziasm și recunoștință pentru această oportunitate: „Acest stagiu este integrat în programul meu de studii și îmi va oferi oportunitatea de a descoperi un spațiu multicultural de schimb de informații și idei, prin intermediul limbii franceze”.

Stagiile de traducere oferite de AUF ECO și RFI România reprezintă o inițiativă menită să consolideze abilitățile de traducere ale studenților francofoni și să extindă cunoștințele lor culturale și lingvistice. În acest an, stagiile se vor desfășura online, pe o durată de 4 luni, din octombrie 2024 până în februarie 2025, oferind participanților o experiență de învățare semnificativă.

Adresăm sincere felicitări Crinei pentru acest succes notabil și îi dorim multă inspirație și realizări în cadrul stagiului. Totodată, aducem mulțumiri AUF ECO și RFI România pentru contribuția semnificativă la dezvoltarea competențelor profesionale ale studenților noștri.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați linkul.

Published vineri, 4 octombrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”   Pretendent: Calmîc Vlada Conducător ştiinţific: Chibac Gheorghe, doctor în drept, profesor universitar Consiliul Ştiinţific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved