Începând de astăzi, 27 noiembrie, la Universitatea de Stat din Moldova (USM) se desfășoară cursurile de „Etică și Integritate academică”, parte a Campaniei de Informare și Conștientizare „Integritatea e alegerea ta”.

La aceste sesiuni vor participa 3800 de studenți ai USM, care, după finalizarea instruirii, în urma realizării unor teste grilă, vor primi certificate de absolvire. Programul are drept scop consolidarea culturii etice în mediul universitar, promovarea unor practici academice corecte și responsabilizarea studenților în procesul de învățare și cercetare.

Cursurile se vor încheia la 05 decembrie curent. 

Programul de instruire se efectuează în baza Ordinului Ministerului Educației și Cercetării și are drept scop promovarea și consolidarea unei culturi a integrității academice în rândul întregii comunități universitare prin conștientizare, educare și promovarea unui comportament etic, asigurând astfel calitatea predării, învățării evaluării și cercetării.

 

Published joi, 27 noiembrie 2025

Anunțuri și Comunicate

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”   Pretendent: Calmîc Vlada Conducător ştiinţific: Chibac Gheorghe, doctor în drept, profesor universitar Consiliul Ştiinţific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​