Consiliul de administrație al Universității de Stat din Moldova s-a reunit astăzi, 25 august 2021, sub președinția rectorului USM, dr. conf. univ. Igor Șarov într-o ședință ordinară lunară. Organizarea procesului educațional în instituțiile de învățământ din Republică, în general, și la USM, în particular, a fost principalul subiect discutat astăzi în cadrul ședinței, care a avut un caracter informativ. „Este un subiect important în situația în care și acest an de studii se desfășoară în condiții de pandemie”, a accentuat rectorul Universității de Stat din Moldova. În acest context, dr., conf. univ. Igor Șarov a adus la cunoștința membrilor Consiliului de administrație a USM, subiectele abordate în ședința conducătorilor instituțiilor de învățământ cu dl Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Potrivit rectorului USM, dr. conf. univ. Igor Șarov, administraţia universităţii şi a facultăţilor își asumă responsabilitatea de a crea condiţiile necesare pentru asigurarea măsurilor de precauţie în situaţia generată de coronavirus. Astfel, Consiliul de administrație al USM a decis organizarea procesului didactic în anul de studii 2021-2022 în strictă conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 60 din 23 august 2021 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) și ordinul Ministerului Educației și Cercetării (MEC) din 24 august 2021. Conform deciziei Consiliului de administrație al USM, procesul didactic la Universitatea de Stat din Moldova se va desfășura în baza reperelor normative stabilite prin metodologia de organizare, desfășurare și monitorizare a activității didactice în condițiile pandemiei.
Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire cu coronavirus, USM a asigurat cu produse de igienă și de curățenie toate spațiile în care se vor desfășura activitățile didactice. De asemenea, se va solicita studenților, profesorilor, personalului de curățenie și auxiliar să respecte cu strictețe măsurile de protecție impuse de pandemie.
În acest context, administrația USM susține apelul CNSEP și al MEC pentru imunizare și încurajează cadrele didactice și studenții să se vaccineze împotriva virusului COVID-19 pentru a reduce riscul de îmbolnăvire și a preveni transmiterea infecției cu SARS-CoV-2.
În cadrul ședinței de astăzi a Consiliului de administrație al USM, au fost examinate rapoartele cu privire la redimensionarea procesului de dezvoltare a USM, au fost prezentate prioritățile anului de studii 2021-2022 și aprobat planul de acțiuni pentru prevenirea și controlul infecției cu coronavirus. Membrii Consiliului s-au expus asupra rapoartelor prezentate, precum și au discutat despre acțiunile ce trebuie să fie întreprinse în următorii ani pentru dezvoltarea Universității.
Materiale aferente:
Hotărârea nr. 60 din 23 august 2021 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică
Ordinul nr. 1170 din 24 august 2021 al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Planul de acțiuni pentru prevenirea și controlul infecției cu coronavirus







English
Русский

