Peste 400 de elevi din țară au vizitat astăzi, 24 februarie, Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova”, inițiativă menită să promoveze oportunitățile de studii oferite de instituțiile de învățământ superior din țară. 

Tinerii au fost salutați de către prorectorul USM, Georgeta Stepanov, care a evidențiat oferta educațională diversificată, standardele academice, oportunitățile de mobilitate internațională și implicarea USM în proiecte de cercetare și inovare.

În continuare, viitorii studenți au avut oportunitatea să discute cu cadrele didactice și cu studenții USM, să viziteze laboratoarele și spațiile de studiu ale instituției, dar și să asiste la activități didactice desfășurate în cadrul facultăților.

De asemenea, voluntarii Centrului de Ghidare în Carieră și Relații cu Piața Muncii al USM, au prezentat elevilor o perspectivă aplicată asupra vieții de student, punând accent pe activitățile extracurriculare, serviciile de consiliere profesională și oportunitățile de implicare în proiecte și inițiative studențești.

Campania „Învață în Moldova” se află la a doua ediție și este lansată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu scopul de a informa un număr cât mai mare de elevi despre oportunitățile de studii superioare disponibile acasă.

#ÎnvațăînMoldova și #devinostudentUSM!

Published marți, 24 februarie 2026

Anunțuri și Comunicate

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”   Pretendent: Calmîc Vlada Conducător ştiinţific: Chibac Gheorghe, doctor în drept, profesor universitar Consiliul Ştiinţific...

Susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor” Pretendent: Reaboi-Petrachi Viorica Conducător ştiinţific: Şevciuc Maia, doctor în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved