Universitatea de Stat din Moldova a organizat etapa finală a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării durabile”, eveniment dedicat aniversării a 80 de ani de la fondarea instituției. 

Evenimentul desfășurat astăzi, 03 aprilie, a reunit studenți, cadre didactice și cercetători într-un cadru academic de valorificare a rezultatelor științifice studențești. Manifestarea a constituit etapa finală a unui proces desfășurat în perioada 16–27 martie 2026, în cadrul a 31 de ateliere și 11 subateliere, cu participarea a 935 de studenți din cele 14 facultăți ale universității. 

În deschiderea evenimentului, rectorul USM, Otilia DANDARA, dr. hab., prof. univ., a evidențiat importanța cercetării științifice studențești ca fundament al formării academice și al dezvoltării societății bazate pe cunoaștere.

În continuare, au adresat mesaje de salut:

– Georgeta STEPANOV, dr. hab., prof. univ., prorector pentru activitate didactică și studențească, care a subliniat rolul implicării studenților în activități științifice, pentru consolidarea competențelor profesionale;

– Laurenția UNGUREANU, membru corespondent al AȘM, dr. hab., prof. cerc., prorector pentru activitate științifică, care a accentuat relevanța interdisciplinarității și a inovării în cercetarea contemporană. 

Evenimentul a fost moderat de Alexandru MIHALACHI, președintele Asociației Studenților Universității de Stat din Moldova (ASUSM), care a facilitat desfășurarea programului și interacțiunea dintre participanți. 

Punctul central al manifestării l-a constituit Gala Cercetătorilor Juniori 2026, în cadrul căreia au fost desemnați 42 de laureați, premiați cu Diplome de excelență pentru rezultatele științifice remarcabile obținute în diverse domenii ale cunoașterii.

Comunicările prezentate au abordat teme de actualitate, reflectând preocupările tinerilor cercetători pentru domenii precum dezvoltarea durabilă, tehnologiile inteligente, mediul, sănătatea, inteligența artificială, educația și științele sociale, demonstrând un nivel înalt de pregătire academică și spirit inovator.

Facultăților USM le-au fost acordate Trofee și Diplome de excelență în semn de înaltă apreciere pentru profesionalism, spirit inovator și dedicare, contribuții valoroase în promovarea excelenței academice.

Felictări tuturor participanților!

Published vineri, 3 aprilie 2026

Anunțuri și Comunicate

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”   Pretendent: Calmîc Vlada Conducător ştiinţific: Chibac Gheorghe, doctor în drept, profesor universitar Consiliul Ştiinţific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved