Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, a lansat astăzi, 8 iunie, o nouă sesiune a cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”.

Dacă sesiunea precedentă a fost dedicată funcționarilor din autoritățile publice centrale, acest nou modul, desfășurat în perioada 8 – 11 iunie 2026, reunește formatori, cadre didactice, doctoranzi și masteranzi. Programul, cu o durată totală de 32 de ore academice, își propune să ofere o perspectivă practică și metodologică asupra conceptelor de evaluare, adaptate standardelor Uniunii Europene și contextului din Republica Moldova.

Sesiunile de formare sunt asigurate de o echipă mixtă de experți: dr. Steven W. Mumford, profesor asociat și director al programului Master în Administrație Publică, Universitatea din New Orleans, Statele Unite ale Americii și dr. Mariana Iațco, conferențiar universitar în cadrul USM. Cooptarea mediului academic și de cercetare în acest program are scopul de a dezvolta competențe solide de analiză, esențiale pentru fundamentarea științifică a deciziilor administrative.

În mesajul de salut, directorul Școlii de Administrație Publică, Serghei Palihovici, a subliniat importanța transferului de expertiză internațională către comunitatea academică din Moldova, evidențiind că o cultură solidă a evaluării începe de la formarea viitorilor specialiști și cercetători.

Pe parcursul celor patru zile, participanții vor studia cele șase faze de evaluare ale Comisiei Europene, vor analiza studii de caz locale și vor aplica instrumente practice. Agenda include ateliere axate pe redactarea Termenilor de Referință (ToR), elaborarea cadrelor logice, tehnici de analiză cantitativă și calitativă a datelor, precum și strategii de diseminare a rezultatelor.

Cursul se va încheia joi, 11 iunie, cu o sesiune de concluzii și înmânarea certificatelor de absolvire. Prin extinderea acestui program către componenta academică, Universitatea de Stat din Moldova își reafirmă rolul de pilon central în modernizarea administrației publice și în stimularea excelenței în cercetarea aplicată.

Published luni, 8 iunie 2026

Anunțuri și Comunicate

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”   Pretendent: Calmîc Vlada Conducător ştiinţific: Chibac Gheorghe, doctor în drept, profesor universitar Consiliul Ştiinţific...

Susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor” Pretendent: Reaboi-Petrachi Viorica Conducător ştiinţific: Şevciuc Maia, doctor în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved