Dezvoltarea oportunităților de cooperare academică pe dimensiunea cercetării economice a fost subiectul central de discuție în cadrul întrevederii prorectorului USM, Igor Șarov, cu profesori ai unor universități din UE și SUA.

Igor Șarov s-a întâlnit cu Virgiliu Midrigan, profesor la Universitatea din New York, unul dintre cei mai apreciați economiști moldoveni pe plan internațional, și cu Mikhail Freer, reprezentant al Universitatea din Essex și profesor la Universitatea din Barcelona. Din partea USM au fost prezenți decana Facultății de Științe Economice, Adriana Buzdugan, precum și directorul Moldovan School of Economics (MSE-USM), Misha Gipsman-Zeldin.

Discuțiile s-au concentrat pe identificarea metodelor organizare a conferințelor și manifestărilor științifice comune, dar și pe implicarea profesorilor din diaspora în dezvoltarea unor proiecte academice de anvergură.

Un obiectiv central l-a constituit și extinderea inițiativei Moldovan School of Economics, ce vizează modernizarea învățământului economic și stimularea cercetării din Republica Moldova prin intermediul platformelor internaționale. 

Published vineri, 7 august 2026

Anunțuri și Comunicate

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”   Pretendent: Calmîc Vlada Conducător ştiinţific: Chibac Gheorghe, doctor în drept, profesor universitar Consiliul Ştiinţific...

Susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe ale educației „Managementul timpului în învăţarea autoreglată a studenţilor” Pretendent: Reaboi-Petrachi Viorica Conducător ştiinţific: Şevciuc Maia, doctor în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved