Oficiul de Studii Juridice Europene USM – Sorbonne, din cadrul Facultății de Drept a USM, a organizat o prelegere publică dedicată dialogului academic francofon, interculturalității și consolidării relațiilor dintre viitorii profesioniști ai domeniului juridic.

Evenimentul i-a adus împreună pe studenții Colegiului Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chișinău și tinerii înscriși la programul de dublă diplomă USM – Sorbona, oferindu-le un cadru propice pentru schimbul de idei și învățarea reciprocă.

La manifestare au participat invitați de onoare: Pauline Hoerner (consilieră pe probleme de drept a Președintei Republicii Moldova), Romanos Sarantopoulos (expert internațional și profesor de drept), dr. hab., prof. univ. Alexandru Arseni și conf. univ. dr. Vitalina Bahneanu, șefa oficiului. 

Deschiderea a fost marcată de discursul profesorului Alexandru Arseni – autor al Declarației de Suveranitate din 1990, care a evocat cu nostalgie anii de studenție și teza sa redactată în limba franceză, oferind tinerilor o lecție inspirațională despre responsabilitate și continuitate între generații.

La rândul său, doamna Pauline Hoerner a apreciat performanța studenților francofoni și a prezentat noile proiecte derulate în parteneriat cu Ambasada Franței în Republica Moldova și Oficiul de Studii Juridice Europene.

Această întâlnire a reconfirmat importanța colaborării academice și a pregătirii juridice conectate la valorile europene.

Published joi, 15 octombrie 2026

Anunțuri și Comunicate

ȘCOALA INTERNAȚIONALĂ DE METODOLOGIE ÎN ȘTIINȚELE SOCIO-UMANE Ediția a IV-a DEZVOLTAREA PERSONALĂ ȘI EDUCAȚIA PENTRU SOCIETATE: TEMEIURI EPISTEMOLOGICE ACTUALE

 INVITAȚIE Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Istorie și Filosofie Departamentul Filosofie și Antropologie Institutul de Cercetare și Inovare al USM Laboratorul Filosofie Teoretico-practică și Epistemologie...

Anunț cu privire la concursul pentru acordarea Bursei de excelență a Guvernului și Bursei pe domenii științifice pentru studenții-doctoranzi pentru anul 2021

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță concurs în vederea acordării Bursei de excelență a Guvernului și Bursei de domenii științifice pentru studenții-doctoranzi, în conformitate cu prevederile...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​