Cel mai mare eveniment științific și educațional din toată Asia Centrală, Festivalul Nobel, la care vor participa savanți și inovatori de talie mondială, va avea loc în perioada 26-29 octombrie 2021 cu genericul „Viitorul este astăzi”. Evenimentul este organizat de Fondul de Dezvoltare Incluzivă, Biblioteca Primului Președinte al Republicii Kazahstan – Elbasy și proiectul internațional G-Global.

Cel de-al treilea Festival Nobel va avea loc în ajunul Zilei Mondiale a Științei pentru Pace și Dezvoltare în patru domenii cheie: Realitatea Verde, Epoca Inovării, Abilități New Era și Economie pentru oameni.

La Festivalul Nobel participă anual peste 40.000 de spectatori on-line, 10 laureați ai premiului Nobel, 10 laureați ai premiului Breakthrough (numit Oscarul pentru știință), precum și o serie de experți cu renume internațional. Cel mai important eveniment al Nobel Fest-ului sunt prelegerile laureaților Nobel, difuzate în direct în toată lumea. De această dată, la festival vor participa Yuval Noah Harari – istoric, autorul bestsellerului „Sapiens: Scurtă istorie a omenirii”, Luc Julia – creatorul Apple Siri și inginerul șef al Grupului Renault, Jane Goodall – ecologist și ambasador al păcii la ONU, Jonathan Medved – este „tatăl” startup-urilor din Israel, Garrick Hileman -expert global în criptomonede și mulți alții. De asemenea, vor lua parte profesori din cele mai prestigioase universități din lume: London School of Economics, MIT, University of California, Imperial College London, University of Washington, precum și lideri și experți de top ai marilor corporații internaționale. : Microsoft, Google, SAP, Chevron, Coca-Cola etc.

Înregistrarea pentru Festivalul Nobel este deschisă pe site-ul: http://nobel-fest.inpolicy.net

Programul Festivalului Nobel

Published marți, 26 octombrie 2021

Anunțuri și Comunicate

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”   Pretendent: Calmîc Vlada Conducător ştiinţific: Chibac Gheorghe, doctor în drept, profesor universitar Consiliul Ştiinţific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved