Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 07 iunie, o sesiune omagială pentru a comemora 135 de ani de la moartea poetului, prozatorului și jurnalistului român Mihai Eminescu.

Evenimentul se înscrie în șirul de activități organizate de Muzeul Național al Literaturii Române din București, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova și Romfilatelia.

La inaugurarea sesiunii au fost prezenți prof. univ. dr. Igor ȘAROV, Rector USM,  Adrian DUPU – secretar de stat DRRM, prof. univ. dr. Ioan CRISTESCU – director general MNLR București, prof. univ. dr. Maria ȘLEAHTIȚCHI director general MNLR Chișinău, Cristina POPESCU – director general Romfilatelia, dr. Virgil Ștefan NIȚULESCU – director general Muzeul Național al Țăranului Român, Ioan PAVĂL – primar comuna Dumbrăveni/Suceava.

Evenimentul a avut drept scop omagiul personalității lui Mihai Eminescu, iar un gest semnificativ în acest sens a fost donarea a 36 de volume din Seria Manuscrisele „Mihai Eminescu”, bibliotecii Universității de Stat din Moldova, de către Muzeul Național al Literaturii Române din București.

Șirul evenimentelor va culmina cu vernisarea expoziției documentare „Mihai Eminescu” și prezentare panoului filatelic și albumului Romfilatelia la Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău.

Published vineri, 7 iunie 2024

Anunțuri și Comunicate

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în drept „Cadrul juridic actual al vânzării la distanță”   Pretendent: Calmîc Vlada Conducător ştiinţific: Chibac Gheorghe, doctor în drept, profesor universitar Consiliul Ştiinţific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved